Excluderea lui Berlusconi, sfârșitul unui ere politice și un „epilog amar” pentru Il Cavaliere

Excluderea lui Berlusconi, sfârșitul unui ere politice și un epilog amar pentru Il Cavaliere
Publicat: 28/11/2013, 17:10
Actualizat: 28/11/2013, 17:14

Excluderea lui Silvio Berlusconi miercuri din Parlament marchează sfârșitul unei perioade politice de 20 de ani și reprezintă un „epilog amar” pentru Il Cavaliere, scriu joi editorialiști în presa italiană, relatează AFP.

„Am preferat cu toții alt epilog, mai puțin amar, pentru noi și demnitatea noastră națională, pentru imaginea noastră în străinătate”, scrie Stefano Folli în Il Sole 24-Ore, cotidianul mediilor financiare.

„Nu există vreo îndoială că ziua de ieri (miercuri) marchează sfârșitul unei perioade care a durat aproximativ 20 de ani și al cărei protagonist principal, cu bune și cu rele, a fost omlul a cărui excludere a fost decretată ieri de către Senat”, adaugă Folli.

Votul de miercuri, care îl face ineligibil pentru o perioadă de șase ani pe Berlusconi, în vârstă de 77 de ani, este rezultatul unei legi menite să asaneze viața politică, prevăzând excluderea oricărui ales condamnat la mai mult de doi ani de închisoare. Il Cavaliere a fost condamnat la patru ani de închisoare, dintre care trei au fost anulați printr-o amnistie, în procesul Mediaset.

Această excludere „confirmă blestemul italian, care pare să facă imposibilă încheierea unei ere politice fără traumatism și fără ură”, scrie Corriere della Sera, referindu-se la retragerea lui Bettino Craxi din politică, în protestele adversarilor, și la exilul său în Tunisia.

„Numeroși adversari ai lui Berlusconi sunt responsabili de acest sfârșit (…), dar o responsabilitate puternică îi revine lui-țnsuși”, continuă publicația.

„El poate să considere oricât de nedreaptă vrea condamnarea pentru fraudă fiscală (…), dar este evident că ea este incompatibilă cu o funcție publică”, adaugă cotidianul, care-i reproșează că nu le-a oferit alegătorilor săi „un proiect care să vizeze să țină unită (mișcarea de) centru-dreapta”, dar că le-a cerut, în schimb, „a n-a bătălie pretoriană în apărarea șefului”.

Ziarul de stânga La Repubblica își exprimă, în schimb, satisfacția față de faptul că „inclusiv în Italia și inclusiv pentru un lider politic, și anume unul dintre cei mai puternici oameni din ultimii 20 de ani, sunt în sfârșit valabile regulile democratice ale statului de drept, iar legea se dovedește egală pentru toți”.

„Nu înseamnă neapărat că declinul lui Berlusconi corespunde sfârșitului său politic”, subliniază La Stampa.

„Însă excluderea sa din Parlament îl plasează într-o situație precară (…), iar dacă nu acesta este sfârșitul său (politic), este clar începutul unui declin care ar putea să fie rapid”, conchide ziarul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Secretariatul lui Moș Crăciun s-a redeschis în Franța